0742.13.00.14  |   contact@efortclub.ro

Bucuresti, Romania

  • Instagram Social Icon
  • Facebook Social Icon

Despre participarea la BRM 1440 - Drumul Dunarii 2018

21.08.2018

Urmand exemplul clubului parisian Audax Parisien, clubul bucurestea Adevaratii VeloPrieteni a organizat pentru prima oara in Romania "Drumul Dunarii"- o tura de Ultra anduranta  de ciclism pe distanta de 1440km cu timp limita de finalizare de 120 ore.

 

Cum la inceput de an mi-am fixat ca obiectiv sportiv participarea la celebra tura Paris - Brest - Paris ce va avea loc in 2019 in Franta, finalizarea Drumului Dunarii a facut parte din "etapele de calificare" pentru aceasta.

 

La tura au participat 60 de ciclisti dintre care, din diverse motive, 9 participanti au abandonat.

 

 

Eu am reusit sa o termin in 115 ore si 5 minute, fiind al 25 finalist si avand urmatorii km parcursi in fiecare zi:

Prima zi - 468km cu 1333m diferenta de nivel parcursi in 22ore si 22minute.

A doua  zi - 400km cu 2044m diferenta de nivel parcursi in 23ore si 16minute.

A treia zi - 130km cu 1156m diferenta de nivel parcursi in 22ore si 22minute.

A patra zi - 240m cu 832m diferenta de nivel parcursi in 14ore si 50minute.

A cincea zi - 210km cu 688m diferenta de nivel parcursi in 13ore si 38min.

 

Tura s-a desfasurat in perioada 10-15 august, dar abia la 5 zile dupa ce am terminat, incep sa ma bucur de realizarea privind terminarea acesteia. Din pacate, bucuria de final mi-a fost rapita de cateva suferinte traite pe parcursul turei si ... pentru care, nu am fost pregatit!

 

Am sa incerc sa le detaliez astfel incat, cei interesati, sa poata avea o imagine a lucrurilor neprevazute ce pot aparea intr-o astfel de tura:

Prima a reprezentat o cadere provocata de unul dintre colegii cu care mergeam in pluton, care a cazut in fata mea si pe care nu l-am putut evita. Asa s-a facut ca la km 185 am cazut si am capatat o durere destul de rea de umar. Am strans din dinti si am continuat, mai aveam 1255km. La punctul de control de la km 280, m-a consultat un medic care mi-a spus ca nu este nimic rupt si ca, daca vreau pot sa continui, ceea ce am si facut. Astazi mi-a sosit interpretarea RMN pe catre am facut-a dupa ce am ajuns acasa, diagnosticul fiind: „fractura oblica, fara deplasare, a claviculei cu ruptura fibrilara va muschiului deltoid”.

Concluzia: este nevoie de mult mai multa experienta si atentie in ceea ce priveste mersul in pluton. Trebuie mereu sa fi atent atat la tine, cat si la cei din jurul tau! In pluton nu iti permiti rasfatul de a te relaxa. Oricand poate gresi cineva de langa tine si ... gata tura!

 

 

A doua suferinta a fost provocata de ranile aparute in a doua zi la fund, in zona contactului cu saua. Am mai sufetit neplaceri in aceasta zona, dar pana acum au fost suportbile. In ciuda faptului ca m-am dat du crema din abundenta, mi s-a luat un start superficial de piele, iar pe langa durerea provenita de presiunea generata de contactul cu saua, a aparut o usturime groaznica, ceea ce realmente ma impedica sa pedalez si la cateva pedale eram nevoit sa las sa ruleze biciclete si sa incerc sa imi gasesc o noua pozitie in sa. A fost groaznic. Cu durerea de umar m-am obisnuit la un moment dat, dar cu aceasta durere ... nu. Abia la 5 zile de cand am terminat cursa am putut sta normal in fund. Ranile au capatat coaja si durerea provocata de presiune s-a estompat.

 

A treia suterinta a fost provocata de faptul ca pantofii de ciclism pe care ii foloseam s-au dovedit a fi „prea mici pt astfel de ture”. Se recomanda ca pantofii de ciclism sa fie relativ fixi pe picior, astfel incat acestia sa nu aibe joc si sa nu genereze frecarea in zona calcaiului. Asa erau si ai mei, dar stand zeci de ore in fiecare zi incaltat cu ei, picioarele incep sa se umfle de la efort si caldura si devin parca stranse in menghina. Asa au fost picioarele mele timp de cateva zile. Stranse in menghina! Inca nu s-au desumflat complet, iar durerea si amorteala au fost extrem de neplacute.

 

A patra suferinta a aparut in zona palmelor, unde datorita pozitiei in care am tinut ghidonul timp de zeci de ore pe zi, mi s-a presat un nerv in palme, ceea ce a dus la o amorteala dureroasa, care inca continua. Din pacate, din cauza durerilor la umar si fund nu prea „mai aveam pozitii” si nu am putut sa imi imbunatatesc modul in care tineam ghidonul.

 

A cincea suferinta a aparut acasa, in prima dimineata, cand m-am trezit cu ambele buze umflate de herpes, probabil un cumul a efectelor privind inflamarea organismuui in timpul efortului, al vantului puternic din ultima zi si a soarelui.

Cum toate acestea incep sa treaca, acum pot sa ma bucur de amintiri si de realizare. Din pacate, la final, pentru prima data, bucuria mi-a fost rapita de altfel de suferinte decat cele generate de un efort fizic si mental prelungit, iar la poza de final nu am putut decat sa schitez un zambet si acela chinuit!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Multumesc tuturor echipelor/participantilor care "m-au adoptat" si au acceptat sa merg in grupul lor fara nici un fel de pretentie de a "tine trena".

 

 

 

Share on Facebook
Share on Twitter
Please reload

Articole recomandate

Preda Publishing partener Efort Club

April 10, 2017

1/5
Please reload

Articole recente